
Proiectul POSDRU “Antreprenoriatul, sansa unui viitor mai bun pentru tineri”, la care si Asociatia Travel Focus a fost partener, a oferit unui numar de peste 400 de tineri sansa sa participe la cursuri de antreprenoriat, si poate cel mai important, 42 de planuri de afaceri au primit finantari de pana la 25.000 de euro fiecare.
Din cele 42 de planuri de afaceri, ziarul Vecinul.net a fost primul care a castigat un premiu, iar acum ne bucura sa aflam ca o alta afacere inceputa datorita proiectului nostru POSDRU a castigat un mare premiu. Este vorba despre Tracia Caravan, care a castigat pe 23 noiembrie premiul 1 in proiectul Startarium si a primit finantare de 70.000 euro de la ING Bank.
Tracia Caravan este prima fabrica de rulote turistice si comerciale din Romania si din sud-estul Europei, dorindu-se ca in anul 2018 sa iasa primele modele de rulote romanesti de pe poarta fabricii. Reusita acestui proiect se datoreaza numai si numai lui Gabriel Bugnar si a increderii lui nemarginite in acest proiect.
Domnul Gabriel Bugnar a aparut si in cadrul emisiunii Ziarul Financiar Live, iar aici puteti afla mai multe informatii despre proiect chiar de la fondatorul Tracia Caravan.
Ne bucuram sincer pentru premiile obtinute atat de Vecinul.net, cat si de Tracia Caravan, de faptul ca am contribuit si noi putin la aceste start-up-uri si asteptam cu nerabdare vesti bune si de la celelalte afaceri castigatoare in cadrul proiectului nostru POSDRU.