Bursa Copernicus este o bursa din domeniul educational promovata de Ambasada Germaniei la Bucuresti. Aceasta isi propune sa le ofere sansa studentilor din tarile Europei de Est si Asiei Centrale sa studieze un semestru in Germania. Programul de burse Copernicus este sustinut de doua asociatii studentesti germane care au ca obiectiv acordarea unui numar de 8-10 burse/semestru persoanelor din zonele mai sus mentionate. 

Bursa Copernicus include studiul de un semestru la o universitate din Berlin sau Hamburg, dar si sansa de a lua parte la un stagiu de practica de 2-3 luni in diferite companii multinationale, firme de avocatura, agentii guvernamentale sau organizatii. Astfel, pe langa studiile teoretice, stagiul ofera participantilor sansa de a stabili contacte si de a trece in CV experienta practica la o companie germana.

La aceasta bursa pot aplica studentii care studiaza urmatoarele discipline: toate domeniile de economie, stiintele politice sau dreptul. Numai in Berlin mai pot aplica persoanele care studiaza stiintele umaniste si sociale (de exemplu, jurnalismul sau sociologia) si matematica. Studentii de la Universitatea de Arhitectura din Cluj-Napoca au si ei sansa sa aplice pentru bursa din orasul Hamburg.

Canditatii vor fi selectati in principal pe urmatoarele criterii:

  • Calitatea scrisorii de motivatie,
  • Nivelul de cunostere a limbii germane
  • Cursurile absolvite de student

In cadrul acestor burse se mai ofera cheltuielile de cazare (in familii gazda), transportul, o bursa lunara, cat si plata asigurarilor de sanatate si calatorie pentru semestrul petrecut.

Documentele pot fi trimise prin posta la urmatoarea adresa: Copernicus Hamburg eV, Mittelweg 11-12, 20148 Hamburg sau la adresa de e-mail: stip-bewerbung@copernicus-stipendium.de

Termenul limita de aplicare pentru semestrul de iarna 2015 (octombrie 2015 – martie 2016) este pana la data de 1 Martie 2015.

Mai multe detalii despre bursa Copernicus gasiti aici.

 

Bursa Germania